Cartea lui Thomas a Kempis ”Imitațiunea lui Cristos” a fost apreciată cu mult timp în urmă în Orient nu doar pentru conținutul său, dar și pentru semnificația titlului. În perioada medievală a idolatrizării lui Hristos, vocea lui Thomas a Kempis răsuna ca un protest. Dincolo de pereții mănăstirii catolice s-a auzit o voce care chema spre purificarea chipului Marelui Maestru. Chiar în cuvântul imitare era cuprinsă eficiența vieții. Formula imitarea lui Hristos reprezintă un curaj al cutezanței, caracteristic spiritului conștient ce își asumă întreaga responsabilitate a creației. Discipolul conștient cutează să se apropie de Învățător prin imitare. Un astfel de exemplu a adus lumină în întunericul mucegăit și a creat, dincolo de pereții zăvorâți, tendința spre o cutezanță eficientă.
După conștiința strâmbă din evul mediu ar fi mai potrivit să spunem ”Închinare lui Hristos” însă spiritul ascendent a cutezat să cheme spre imitare. Fiecare pas al bunei cutezanțe trebuie să se păstreze ca un pilon al progresului omenirii.
Noi nu ne referim la unele expresii monastice ale conținutului. Thomas a Kempis nu trebuia să urce pe rug, sarcina lui era să găsească și să ofere o formulă chemătoare, și nu una de interdicție.
Două tipuri de adevăr: unul trebuie să fie alimentat de flacăra rugului, iar cel de-al doilea tip necesită o răspândire fără pedeapsă. Este greu de spus care metodă este mai dureroasă pentru autor. Uneori este mai ușor să anesteziezi urmările focului, decât să vezi răspândirea denaturată a învățăturii. Oricum, binecuvântate sunt cutezanțele care penetrează întunericul!
Mai puțin fericit este Hristos în biserica rusească. Laudele și închinarea L-au îndepărtat de popor pe El. Realizați sensul Marelui Maestru!
Era Focului 